Jurnalist cultural de cursă lungă, Diana Popescu a lucrat la cotidianele Adevărul și Gândul și a fost, vreme de 7 ani, producătorul emisiunii DIGICULT de la Digi24. Moderează podcastul CRONICARI DIGITALI din 2020, an în care a publicat și prima carte de literatură pentru copii: “Aventurile Lunei în lumea cuvintelor sucite”. Lista ei scurtă de priorități include bătutul lumii în lung și-n lat, arhitectura, arta modernă și gastronomia.
“Nu vă lăsați păcăliți: niciunul dintre autobuzele, troleibuzele ori tramvaiele care circulă prin București nu e doar un autobuz, un troleibuz sau un tramvai. Parcul auto al STB e, de fapt, o colecție de teatre neconvenționale, mereu în mișcare. Fiecare mijloc de transport circulă prin oraș echipat cu propria lui scenă atipică, pe care actori încă anonimi participă la un festival al tragicomediei. Sunt o mare consumatoare de teatru, în toate formele lui, deci nu mi-aș putea refuza deliciile acestor reprezentații. Drumurile zilnice alături de protagoniști și spectatori necunoscuți sunt o <<plăcere vinovată>>, utilă și cât se poate de instructivă. Nu doar că ajung unde am nevoie, dar fac și un exercițiu necesar oricăruia dintre noi: o ieșire din bulă, un plonjon în realitatea uneori crudă, alteori de-o blândețe înduioșătoare. Mi s-a părut nedrept să țin doar pentru mine toate întâmplările, dialogurile, glumele, tristețile, îndoielile, tandrețile la care asist, în <<peregrinările>> mele bucureștene. Fiindcă ele merită o scenă mai mare și-un public numeros. Ba, uneori, chiar aplauze. Așa se face c-a apărut această carte: un jurnal mobil, un <<buletin de București>> agitat și colorat ca orașul însuși. O dare de seamă plină de furie, entuziasm, resemnare, delicatețe, vorbe de duh și absurd antologic. Un maraton savuros de râsu’-plânsu’ căruia vă invit să-i fiți martori. Și, de ce nu, participanți.”
Diana Popescu
Recenzii
“O proclam pe Diana Popescu zeiţa transportului în comun din Bucureşti şi din împrejurimi. S-ar cuveni, aşa stând lucrurile, ca templul ei să fie în perpetuă mişcare, cu volan, roţi, bare de susţinere şi locuri rezervate pentru – cum era pe vremuri? – „bătrâni, femei gravide, persoane cu copii în braţe”. Ochii de Argus ai Dianei scanează non-stop peisajul uman din tramvaiele, autobuzele şi troleibuzele capitalei, iar urechile ei captează tot ce se aude în jur, în registre care oscilează între pisiceală şi lehamite, între elan şi supărare, între imprecaţie şi rugăminte senzuală. „Umor pentru umori” – iată doar unul dintre sloganurile cu care circulă Diana Popescu pe traseele supraterane ale oraşului, coborându-se uneori (la propriu) şi la nivelul metroului. Paginile din Viaţa are abonament pe toate liniile au dinamismul relatării la prezent şi împestriţeala câteodată contrariantă din Apărători sau Berceni, din Bragadiru sau Unirii. Evantaiul uman care şopocăie, urlă, zumzăie, îngână, bârfeşte, ironizează sau recită de la o staţie la alta nu-şi opreşte mişcarea ritmică, indiferent de temperatura sau de înghesuiala din vagoane. Diana Popescu nu numai că face operă de arhivar al comportamentelor, dar îşi găseşte vreme şi pentru limbi străine pe care e înţelept le deprinzi cât mai repede (un exemplu: prichindeza). Cartea ei este un almanah neconvenţional al călătorilor şi al călătoriilor de-a lungul şi de-a latul unui furnicar bălţat, pe care îl adori exact în măsura în care-l deteşti.”
Radu Paraschivescu