Carte recomandată de Alina Ciufu, psiholog
Una dintre marile calități ale cărții este modul în care abordează subiectul nutriției într-un context mai larg, în care mâncarea nu este văzută doar ca o necesitate biologică, ci și ca o experiență umană profundă. Ockwell-Smith încurajează cititorii să-și elibereze vinovăția și anxietatea legate de mâncare și să redescopere plăcerea și satisfacția de a mânca.
Cartea oferă o abordare holistică privind nutriția și alimentația în contextul bunăstării fizice, mentale și emoționale. Autoarea dezvoltă idei cu privire la cum stresul, anxietatea și alte factori psihologici pot influența obiceiurile alimentare, și oferă strategii practice pentru a gestiona aceste influențe.
Ockwell-Smith folosește, de asemenea, o abordare bazată pe dovezi și cercetări științifice, fără a cădea în capcana dietelor restrictive sau a teoriilor controversate despre alimentație. În schimb, ea promovează o abordare echilibrată, care se adaptează la nevoile individuale ale fiecăruia. Sarah Ockwell-Smith oferă sfaturi utile pentru a cultiva o relație sănătoasă și pozitivă între părinți și copii în legătură cu mâncarea, încurajând comunicarea și înțelegerea reciprocă.
În concluzie, „Poftă bună: soluții practice pentru mesele copiilor și pentru cele mai frecvente probleme alimentare” de Sarah Ockwell-Smith este o carte valoroasă pentru oricine dorește să-și îmbunătățească relația cu mâncarea și să abordeze alimentația într-un mod mai blând și sănătos.
Despre autoare
Sarah Ockwell-Smith este mama a patru copii. Este licențiată în psihologie și a lucrat câțiva ani în industria farmaceutică. După ce i s-a născut primul copil, s-a reconvertit în educator antenatal și doula. A mai făcut cursuri de masaj pentru bebeluși, de hipnoterapie și formare în psihoterapie. Sarah e specializată în metoda parentingului cu blândețe și este co-fondatoarea proiectului GentleParenting (www.gentleparenting.co.uk). Mai scrie pe blogul personal de parenting: www.sarahockwell-smith.com, care e citit de peste 3 milioane de părinți anual, și este autoarea cărților BabyCalm, ToddlerCalm, The Gentle Parenting Book, The Gentle Discipline Book, The Gentle Potty Training Book, The Starting School Book, Between: A Guide for Parents of Eight to Thirteen-year-olds, How to Be a Calm Parent și Beginnings. Articolele ei au fost publicate în numeroase ziare și reviste. De asemenea, Sarah Ockwell-Smith a fost invitată, în calitate de expert în parenting, la BBC și National Radio, printre altele.
De aceeași autoare, în seria Cărțile părinților blânzi (ZYX Books) a mai apărut:
Recenzii
Nu există recenzii până acum.