Dr. Ilinca Tranulis

"Dragă mamă, aceste cuvinte sunt pentru tine, citește-le acum, la finalul primului volum, citește-le oricând îți este greu sau când simți că nu ești o mamă bună. Bine ai venit acasă! Tocmai ai început una dintre cele mai incredibile călătorii din viața ta, maternitatea. Dar ea vine la pachet cu multe griji, epuizare, anxietate, nesiguranță și senzația că totul este copleșitor. Dragă mamă, îți mulțumesc în numele copilului tău că îți pui întrebări, că te documentezi, că vrei să afli mai mult, că îți dorești ce e mai bun pentru puiul tău, că citești această carte. Asta e dovada suficientă că ești o mamă BUNĂ. Te văd, îți văd grija pe care i-o porți, blândețea mângâierilor, căldura din priviri, atenția la detalii. Viitorul omenirii va fi mai bun dacă ne creștem copiii cu respect și iubire. Îți mulțumesc! "

,,Când am dat la Facultatea de Medicină, îmi doream să devin dermatolog sau, poate, gastroenterolog. Dar universul avea alte planuri pentru mine. Am ales specializarea pediatrie cumva de nevoie, dar din primele zile de rezidențiat mi-am dat seama că sunt în locul cel mai potrivit. Crescând primul copil, am învățat încă și mai multe, am citit și am participat la cursuri.
Înțărcându-l devreme, convinsă că mă descurc excelent, băiețelul meu mi-a arătat că mai am mult de învățat despre alăptare, așadar am devenit consultant în lactație în 2011, alăptând deja al doilea copil, chiar și în pauza examenului de IBCLC. Și, de aici, totul a înflorit.
Am înființat, împreună cu moașa Irina Popescu, primul call-center de alăptare, 07ALAPTARE, la care am răspuns multor mame îngrijorate și le-am ajutat în toate etapele alăptării, iar acum colegele mele, consultante certificate IBCLC, continuă această activitate. Am început să susțin cursuri de puericultură și alăptare, apoi de diversificare și prim ajutor pediatric, on-site și online, să fiu speaker la conferințe, emisiuni radio și TV, podcasturi, am scris articole și am dat interviuri în reviste. Mai nou am propriul podcast, PediaTalks, unul dintre cele mai ascultate podcasturi de profil, de unde părinții primesc sfaturi de încredere și sprijin pentru a naviga prin provocările creșterii copiilor.
În 2015 am înființat propriul cabinet medical, cam în același timp cu nașterea celui de-al treilea copil. Am plecat cu Caravana 07ALĂPTARE prin multe orașe din țară pentru a răspândi informații despre beneficiile alăptării. Am înființat, la inițiativa dr. Mihaela Niță, Asociația Consultanților în Lactație din România, cu care susținem cursuri pentru formarea altor consultanți în lactație și promovăm alăptarea în rândul cadrelor medicale.
Sunt dr. Ilinca Tranulis, medic pediatru și consultant în lactație certificat IBCLC, și mai am multe planuri și entuziasm pentru a contribui la susținerea sănătății copiilor din România!”

Author's books

Biblioteca viitorilor părinți: Pachetul complet de 10 cărți esențiale

Prețul inițial a fost: 703.00lei.Prețul curent este: 422.00lei. (TVA inclus)

E o vorbă care spune: ,,Cine stă astăzi la umbră să se gândească la cine a plantat copacul.”

 

La fel e și cu bibliotecile: cine simte că o carte i-a schimbat viața se va gândi cu drag la cea sau cel care i-a dăruit-o. Noi am făcut un pachet de 10 cărți esențiale pentru viitori părinți, UN CADOU MINUNAT pe care vi-l puteți face vouă sau unor oameni dragi pe cale să pornească în aventura vieții lor.

 

Cele 10 cărți alese sunt votate de foarte mulți părinți ca fiind cele mai utile în primii doi ani pe care îi petreceți împreună cu bebelușul. De la alăptare, la somn și nutriție, de la un ghid de pediatrie pentru părinții de azi, la cărți de educație emoțională și de neuroștiințe.

 

În mega-pachet vei găsi titlurile următoare:

 

  1. Primele 1000 de zile
  2. Ghidul de alăptare – Jack Newman
  3. Familii fericite
  4. Iubire necondiționată pentru copilul tău
  5. Știința iubirii de părinte
  6. Părinți liniștiți, copii fericiți
  7. Cartea bebelușului vol. 1
  8. Cartea bebelușului vol. 2
  9. Diversificarea ghidată de copil
  10. Diversificarea ghidată de copil – Carte de bucate

 

 

Primele 1000 de zile

Prețul inițial a fost: 65.00lei.Prețul curent este: 52.00lei. (TVA inclus)

Un ghid pentru părinții de azi despre sarcină, naștere și primele zile alături de bebeluș

 

Primul volum dintr-o serie, „Primele o mie de zile” își propune să devină o referință pentru părinți, un ghid deopotrivă practic și accesibil de îngrijire a copilului, cu informații validate științific și aduse la zi.

 

Dr. Ilinca Tranulis are atât pregătirea academică, cât și o vastă experiență practică de lucru cu părinți și copii, ceea ce transformă această carte într-o adevărată referință de puericultură contemporană, unică pe piața românească. Dr. Ilinca Tranulis este însă și un companion de încredere pentru părinți, și îi însoțește cu sfaturi, încurajări și empatie pe drumul adesea complicat pe care îl deschide apariția unui copil în viața noastră.

 

Acest prim volum acoperă, cu sfaturi practice și multe informații esențiale, perioada sarcinii, nașterea și primele săptămâni de viață ale bebelușului

Pachet: Primele 1000 de zile

Prețul inițial a fost: 150.00lei.Prețul curent este: 120.00lei. (TVA inclus)

Un kit foarte util pentru orice viitoare mamă

 

Cartea Dr. Ilinca Tranulis, „Primele o mie de zile – Un ghid pentru părinții de azi despre sarcină, naștere și primele zile alături de bebeluș”, conține informații validate științific și aduse la zi despre această perioadă esențială în viața unei tinere familii. Abordarea este practică, accesibilă și plină de empatie. ,,Ghidul de alăptare” al doctorului Jack Newman, bestseller internațional și un clasic al temei, completează perfect pachetul.

 

Din acest pachet fac parte: