• 0 Items - 0.00lei
    • No products in the cart.
Pedeapsa – ZYX Kids

Gândirea critică reprezintă capacitatea unei persoane de a pune întrebări, de a analiza, interpreta, evalua și judeca ceea ce aude, citește sau spune. Această abilitate nu este înnăscută, ci se învață în timp. Lipsa comunicării dintre părinți și copii, pedepsele pe care cei mici le primesc și anxietatea sunt doar câțiva dintre factorii care descurajează gândirea critică la copii și care îi pot expune pe aceștia riscului de a fi manipulați.

De multe ori, educația copiilor se bazează mai degrabă pe memorare și acceptare decât pe gândire critică. Cei care urmează regulile sunt recompensați, iar cei care își manifestă dorința de a se exprima liber sunt, adesea, pedepsiți.

Pedepsirea unui copil înseamnă limitarea privilegiilor pe care acesta le are pentru o perioadă determinată. Însă, dacă nu i se oferă explicații despre motivul pentru care trebuie să urmeze anumite reguli, despre consecințele acțiunilor lui, precum și despre importanța unor limite adecvate, astfel încât copilul să înțeleagă cu adevărat această formă de disciplină, el nu își va dezvolta gândirea critică.

Copilăria este perioada „de ce-urilor“, a provocărilor, a descoperirilor și a dezvoltării. Părinții joacă un rol esențial în dezvoltarea gândirii critice a copiilor, astfel încât aceștia să nu accepte informațiile pe care le primesc, atât în copilărie, cât și pe tot parcursul vieții, fără să le treacă printr-un filtru propriu. Pe scurt, să nu se lase manipulați.

Părinții îi pot învăța pe copii să nu se lase manipulați în mai multe moduri.

Educație și conștientizare

Copiii obișnuiesc să imite comportamentul părinților, sunt curioși la tot de tot ceea ce se întâmplă în jurul lor și dornici să descopere lumea din jur. Iar rolul părinților este, pe de o parte, să aibă față de ei o atitudine sănătoasă, bazată pe învățare, nu pe pedepsire, și, pe de altă parte, să răspundă curiozităților pe care le au și să le ofere educația de care au nevoie.

De la diferite forme de manipulare, cum ar fi culpabilizarea, șantajul emoțional și presiunea, până la diverse tipuri de iubire. De la felul în care își pot exprima sentimentele până la modul în care le pot recunoaște pe ale celor din jur. Părinții îi pot ajuta pe copii să discearnă între bine și rău, să înțeleagă tacticile folosite de manipulatori pentru a-i influența pe alții, dar și să recunoască semnele de avertizare în interacțiunile cu ceilalți, atât prin discuții deschise, pornind de la un eveniment specific, cât și prin intermediul filmelor, cărților sau spectacolelor de teatru.

Cărțile din colecția ZYX Kids încurajează discuțiile în familie, pentru a cultivă sănătatea emoțională a celor mici și pentru a-i ajuta să găsească răspunsuri la cele mai frecvente întrebări. Astfel, atât copiii, cât și părinții lor pot depăși, prin intermediul unor povești captivante, multe dintre provocările cu care se confruntă în fiecare zi.

Colecția pentru copii a editurii ZYX Books s-a lansat cu două cărți de care cei mici vor fi fascinați încă de la primele pagini.

Cele cinci mașinării ale iubirii“, de Marta Prada, ilustrată de Mercè Tous, are în prim-plan, așa cum îi spune și numele, iubirea și toate mecanismele care o pun în mișcare. Este o carte care se adresează copiilor cu vârste între 4 ani și 10 ani și care îi va ajuta să înțeleagă mai bine cum fiecare acțiune a lor poate avea un impact asupra celorlalți și de ce unii oameni își exprimă dragostea mai des, pe când alții sunt mai rezervați.
Cea de-a doua carte, „Dragonii adoră tacos“ (bestseller New York Times), de Adam Rubin, ilustrată de Daniel Salmieri, este o călătorie extrem de amuzantă în lumea gusturilor și a prietenilor de toate felurile. Este ideală pentru copii cu vârste cuprinse între 2 ani și 7 ani, care vor învăța mai multe despre altruism, preferințe culinare, respectarea decizilor celorlalți și atenția la detalii.

Comunicare deschisă și dezvoltarea stimei de sine

Pentru a-i ajuta pe copii să se dezvolte atât din punct de vedere cognitiv, cât și socio-emoțional, este important ca părinții să comunice deschis cu ei. Cei mici au nevoie să se simtă în siguranță și să-și poată exprima gândurile, sentimentele și preocupările fără teama de a fi judecați.

Este bine ca părinții să-i încurajeze să împărtășească orice experiență care le-a creat disconfort, dar și momentele când s-au simțit fericiți. Validarea emoțiilor și discuțiile despre subiecte care i-a determinat pe cei mici să aibă sentimente negative (furie, frustrare) îi ajută pe copii să se dezvolte socio-emoțional și să-și formeze raționamente critice. Înțelegând sentimentele lor și reușind să le identifice pe ale celorlalți, copiii vor putea face față mai ușor situațiilor neplăcute în care sunt puși.

Ce mai pot părinții să facă? Să-i încurajeze să analizeze situațiile în care sunt puși și să ia în considerare mai multe perspective atunci când li se oferă anumite informații, mai ales când acestea li se par a fi incorecte, sau când li se impun anumite reguli.

Dacă cei mici sunt sancționați când adresează întrebări incomode sau sunt pedepsiți când au puncte de vedere diferite, ei pot fi afectați la nivel cognitiv, ceea ce descurajează gândirea critică.

Prin evidențierea punctelor forte, a talentelor și realizărilor copiilor, părinții îi ajută să-și dezvolte stima de sine, astfel încât să fie mai puțin susceptibili la manipulare și mai rezistenți în fața adversității.

Copiii care cresc într-un mediu în care învățarea se face cu blândețe, care au parte de o comunicare sănătoasă cu părinții și sunt încurajați să vorbească liber și să aibă un punct de vedere propriu învață astfel să recunoască și să reziste la diferite forme de manipulare, prin formarea gândirii critice.

Sursă foto: Pexels