Etosul hrănirii cu blândețe – un răspuns la multe dintre tulburările alimentare

Relația cu mâncarea se stabilește încă din primele zile de viață. Hrănirea nou-născutului cu lapte matern poate începe din prima oră de la naștere. Pe lângă faptul că alăptarea este una dintre cele mai eficiente modalități de a asigura sănătatea nou-născutului, ea oferă și contextul perfect pentru formarea unei legături puternice între mamă și sugar. Prin urmare, hrănirea este mai mult decât satisfacerea unei nevoi fiziologice (foamea), ea are și efecte asupra psihicului și emoțiilor oamenilor – începând din primele ore de viață și până la vârsta matură.

Relația cu alimentele și imaginea despre corp se formează în copilărie, iar părinții sunt principalii formatori ai obiceiurilor alimentare ale celor mici.

Despre fiziologia și psihologia mâncatului, despre tulburări alimentare, dar și despre importanța hrănirii cu blândețe vorbim în rândurile următoare:

Cuprins:

• Ce sunt tulburările alimentare?
• Tipuri de tulburări alimentare
• Ce este hrănirea cu blândețe?
• Relația adulților cu mâncarea și trucuri pentru hrănirea cu blândețe 
• Influența părinților asupra obiceiurilor alimentare ale copiilor

Ce sunt tulburările alimentare?

Tulburările alimentare sunt afecțiuni psihologice care determină apariția unor obiceiuri de hrănire nesănătoase și reprezintă o problemă complexă și delicată care afectează un număr tot mai mare de persoane în întreaga lume. Se caracterizează printr-o obsesie față de mâncare, greutatea corporală sau forma corpului.

Tulburările alimentare pot avea impact asupra sănătății fizice și psihice, afectând negativ calitatea vieții și relațiile cu cei din jur.

În cazurile severe, tulburările de alimentație pot avea consecințe grave asupra sănătății și pot duce chiar la deces, dacă nu sunt tratate.

Aceste probleme legate de mâncare se dezvoltă, cel mai adesea, în adolescență și la începutul vârstei adulte. Anorexia nervoasă și bulimia nervoasă sunt mai frecvente la femei, dar toate tulburările de alimentație pot apărea la orice vârstă și pot afecta orice sex.

Comportamentele asociate cu tulburările de alimentație includ hrănirea restrictivă sau evitarea anumitor alimente, consumul excesiv de alimente, vărsături autoinduse, abuz de laxative sau exerciții fizice compulsive. Aceste comportamente pot fi antrenate în moduri care par similare cu o dependență.

De multe ori, tulburările de alimentație se manifestă împreună cu tulburări de dispoziție și de anxietate, tulburări obsesiv-compulsive și tulburări legate de consumul de alcool și de substanțe.

Care sunt semnele unei tulburări de alimentație?

Simptomele diferă, însă toate afecțiunile implică atât manifestări comportamentale, cât și fizice. Printre cele mai comune se numără:

• preocuparea excesivă pentru greutate, alimente, calorii sau diete;
• dureri abdominale;
• letargie sau exces de energie;
• teama de îngrășare;
• refuzul de a consuma anumite alimente;
• negarea senzației de foame;
• exprimarea nevoii de „a arde“ caloriile;
• dezvoltarea unor ritualuri în jurul alimentelor;
• exerciții fizice excesive;
• crampe abdominale și alte simptome gastrointestinale;
• dificultăți de concentrare;
• amețeli;
• leșin;
• somn neregulat;
• piele uscată;
• slăbiciune musculară;
• imunitate scăzută.

Care sunt factorii declanșatori pentru tulburările alimentare?

Tulburările alimentare pot fi declanșate de mai mulți factori. Printre aceștia se numără presiunile sociale privind aspectul fizic, standardele nerealiste de frumusețe promovate în mass-media și pe rețelele sociale, stresul, traumele și predispoziția genetică.

De regulă, aceste tulburări alimentare nu au o singură cauză, ci rezultă dintr-o combinație de factori.

⏩ Citește și Care este legătura dintre imaginea corporală și comportamentul alimentar?

Tipuri de tulburări alimentare

Tulburările alimentare implică emoții, atitudini și comportamente extreme legate de greutatea corporală și mâncare. Fiecare tulburare are simptome și criterii de diagnosticare unice.

Anorexia nervoasă

Anorexia nervoasă este cea mai cunoscută tulburare de alimentație. Persoanele care suferă de anorexie nervoasă pierd în greutate mai mult decât este considerat sănătos pentru vârsta și înălțimea lor. Pentru că se consideră supraponderale, chiar dacă sunt foarte slabe, persoanele anorexice tind să-și monitorizeze constant greutatea, evită să mănânce anumite tipuri de alimente și își restricționează sever aportul caloric.

Persoanele care suferă de această tulburare de alimentație pot avea o teamă intensă de a se îngrășa, chiar și atunci când sunt subponderale. Ele pot ține diete sau face exerciții fizice intense sau pot folosi alte metode pentru a pierde în greutate.

Anorexia nervoasă se dezvoltă, în general, în timpul adolescenței sau primei tinereți și tinde să afecteze mai mult femeile decât bărbații.

Cauzele exacte ale anorexiei nervoase nu sunt cunoscute. Factorul genetic și schimbările hormonale, precum și atitudinile sociale care promovează un anumit tipar de frumusețe și corpuri perfecte se numără printre factorii declanșatori pentru anorexia nervoasă.

Printre simptomele pe care le manifestă persoanele cu anorexie nervoasă se numără:

• teama de îngrășare, chiar și când greutatea lor este inferioară celei normale;
• refuzul de a-și menține greutatea normală pentru vârsta, sexul, înălțimea și dezvoltarea lor;
• o imagine corporală distorsionată, fiind foarte concentrate asupra greutății sau formei corporale;
• incapacitatea de a înțelege gravitatea pierderii în greutate.

Persoanele care suferă de anorexie pot limita drastic cantitatea de alimente pe care o mănâncă sau pot mânca și apoi elimina alimentele, prin vărsături autoinduse.

În cazurile severe, anorexia poate duce la insuficiență cardiacă sau cerebrală și la deces.

Bulimia nervoasă

Persoanele care suferă de bulimie nervoasă alternează, de obicei, dietele ori consumul de alimente cu un conținut caloric scăzut cu hrănirea excesivă cu alimente bogate în calorii. Mâncatul compulsiv este definit ca fiind consumul unei cantități mari de alimente într-o perioadă scurtă de timp asociat cu un sentiment de pierdere a controlului asupra cantității de alimente. Comportamentul de tip „binge“ este, de obicei, secret și este însoțit de sentimente de rușine sau jenă. Mâncarea este consumată rapid, dincolo de starea de îndestulare (satiation), până la punctul de greață și disconfort.

În timpul hrănirii, persoanele bulimice simt că nu se pot opri din mâncat sau că nu pot controla cât de mult mănâncă. Ulterior, pentru a preveni creșterea în greutate, persoanele care suferă de bulimie pot încerca să elimine mâncarea, prin vărsături autoinduse sau prin abuz de laxative.

Mâncatul compulsiv are loc cel puțin o dată pe săptămână și este urmat de așa-numitele „comportamente compensatorii“, pentru a preveni creșterea în greutate (vărsături, laxative, diuretice, exerciții fizice în exces).

Persoana afectată este, de obicei, conștientă de faptul că modelul său alimentar este anormal și poate simți teamă sau vinovăție atunci când se mănâncă mai mult decât are nevoie.

Deși comportamentul bulimicilor seamănă cu cel al anorexicilor, ei își mențin, de regulă, o greutate relativ normală, dar au o viziune distorsionată a imaginii lor corporale.

Ca și anorexia, bulimia tinde să se dezvolte în timpul adolescenței și la începutul vieții adulte și este mai frecventă în rândul rândul femeilor.

Nici cauza exactă a bulimiei nu este necunoscută. Este posibil ca factorii genetici, psihologici, culturali, traumele și relațiile familiale și sociale să joace un rol în declanșarea acestei tulburări de alimentație.

Printre simptomele comune ale bulimiei nervoase se numără:

• episoade recurente de mâncat compulsiv;
• episoade recurente de vărsături autoinduse, pentru a preveni creșterea în greutate;
• stimă de sine influențată excesiv de forma și greutatea corporală;
• teamă de a lua în greutate;
• gât inflamat și dureros;
• sensibilitate dentară și carii dentare;
• deshidratare severă;
• arsuri la stomac și reflux gastroesofagian;
• tulburări hormonale.

În cazurile severe, bulimia poate duce la un dezechilibru al nivelurilor de electroliți, cum ar fi sodiul, potasiul și calciul. Acest lucru poate provoca un accident vascular cerebral sau un atac de cord.

Tulburare de alimentație compulsivă

Tulburarea de alimentație compulsivă (binge eating) este cea mai răspândită boală cronică în rândul adolescenților. De obicei, începe în timpul adolescenței și la începutul vieții adulte, dar se poate dezvolta și mai târziu.

Binge eating se întâmplă atunci când o persoană pierde controlul și mănâncă o cantitate mult mai mare de alimente într-o perioadă mai scurtă de timp decât ar fi făcut-o în mod normal.

Cei care suferă de tulburare de alimentație compulsivă au simptome similare cu cele ale bulimiei însă în cazul lor nu apar „comportamentele compensatorii“ (vărsăturile sau exercițiile fizice excesive).

Printre simptomele manifestate de persoanele care suferă de tulburare de alimentație compulsivă se numără:

• consumul rapid a unei cantități mari de alimente, în secret, până la o senzație de îndestulare inconfortabilă, în ciuda faptului că nu le este foame;
• lipsa de control în timpul episoadelor de binge eating;
• sentimente de rușine, dezgust sau vinovăție, când se gândesc la comportamentul lor.

Pentru că, de cele mai multe ori, alimentele consumate în exces nu sunt neapărat nutritive, persoanele care suferă de tulburare de alimentație compulsivă sunt mai predispuse riscului de a suferi de boli de inimă, accident vascular cerebral și diabet de tip 2.

Pica

Pica este o tulburare de alimentație în care o persoană consumă lucruri care nu sunt considerate, în mod normal, alimente și nu au valoare nutritivă. Este frecventă în rândul copiilor.

Copiii mici pun adesea în gură obiecte nealimentare (cum ar fi iarba sau jucăriile) pentru că sunt curioși în legătură cu lumea din jurul lor. Dar copiii care suferă de pica mănâncă lucruri care pot cauza probleme de sănătate. Este normal pentru copiii de până la doi ani să pună lucruri în gură, astfel că acest comportament nu este considerat o tulburare decât dacă un copil a depășit această vârstă.

Așadar, persoanele care suferă de pica poftesc la substanțe nealimentare, precum gheața, pământul, creta, săpunul, hârtia, părul, lâna, pietricelele, creioanele colorate, detergentul de rufe și fecalele.

Cu toate că este mai răspândită în rândul copiilor, această tulburare de alimentație poate apărea și la adolescenți și adulți.

Pica este mai frecventă la persoanele care au probleme de dezvoltare, cum ar fi autismul sau dizabilitățile intelectuale, precum și afecțiuni mintale, cum ar fi tulburarea obsesiv-compulsivă sau schizofrenia. Totodată, este o tulburare comună în rândul copiilor malnutriți, care trăiesc în sărăcie sau care au fost abuzați ori neglijați, dar este întâlnită și la femeile însărcinate.

Persoanele cu pica pot prezenta un risc crescut de otrăvire, infecții, leziuni intestinale și deficiențe nutriționale. În funcție de substanțele ingerate, pica poate fi fatală.

Sindromul de ruminație

Sindromul de ruminație este o tulburare de alimentație care se manifestă prin regurgitarea mâncării. Adesea, alimentele regurgitate sunt remestecate și reînghițite sau scuipate. Rumegarea apare, de obicei, în primele 30 de minute după consumul alimentelor.

Această tulburare de alimentație poate apărea în copilărie, în adolescență sau la vârsta adultă.

La bebeluși, sindromul de ruminație se dezvoltă între vârsta de 3 luni și un an și, de obicei, dispare de la sine. Copiii și adulții cu această afecțiune necesită terapie.

Pentru ca o persoană să fie diagnosticată cu sindrom de ruminație trebuie să manifeste simptome în mod repetat pentru o perioadă de cel puțin o lună, iar comportamentul alimentar să nu fie cauzat de o problemă gastrointestinală.

Ortorexia

Persoanele care suferă de ortorexie au o preocupare obsesivă pentru o alimentație sănătoasă, într-o măsură care le perturbă viața de zi cu zi.

Cu toate că nu este un diagnostic oficial, nefiind încă recunoscută ca o tulburare de alimentație, ortorexia este din ce în ce mai frecventă în societatea modernă.

Termenul ortorexie nu se aplică vreunei diete care se bazează pe evitarea anumitor alimente din convingeri etice sau religioase ori care este cauzată de alergii sau afecțiuni diverse, ci unei obsesii pentru consumarea exclusivă a unor alimente considerate sănătoase.

Cei care suferă de ortorexie pot elimina grupe întregi de alimente, de teamă că acestea sunt nesănătoase, evită să mănânce la restaurante sau să consume gustări preparate de alții. Acest lucru poate duce la malnutriție, pierdere severă în greutate, dificultăți în a mânca în afara casei și suferință emoțională.

Persoanele cu ortorexie sunt rareori concentrate pe pierderea în greutate. În schimb, stima de sine, identitatea sau satisfacția lor depind de cât de bine respectă regulile de dietă autoimpuse.

⏩ Citește și Mâncatul emoțional: care este relația dintre nutriție și sentimente și cum poate stresul să influențeze comportamentul alimentar.

Ce este hrănirea cu blândețe?

Hrănirea cu blândețe este o abordare care pune accentul pe ascultarea atentă a semnalelor corpului în ceea ce privește mâncarea și implică formarea unei relații sănătoase cu alimentele, eliminând dietele restrictive și fiind conștienți de nevoile nutriționale ale corpului. Principiile hrănirii cu blândețe se aplică la orice vârstă, iar adoptarea lor de la vârste fragede ajută la formarea unor comportamente alimentare sănătoase.

Conceptul de „hrănire cu blândețe“ (gentle eating), pe care Sarah Ockwell-Smith îl folosește în cartea „Poftă bună. Soluții practice pentru mesele copiilor și pentru cele mai frecvente probleme alimentare“, publicată la editura ZYX Book, presupune, potrivit autoarei, patru convingeri principale, care se aplică în orice situație și la orice vârstă.

1. Hrănirea cu blândețe este o activitate conștientă (mindful). Sarah Ockwell-Smith explică faptul că hrănirea are un rol important în stabilirea unor relații familiale (părinte-copil) și nu este doar un moment de potolire a foamei. A fi mindful, spune autoarea cărții, înseamnă a evita distracțiile în timpul mesei, indiferent dacă e vorba de mâncatul în fața televizorului sau de conversațiile purtate la cină despre ce s-a întâmplat în timpul zilei. A fi conștient, atent și prezent în timpul hrănirii presupune o implicare în acest proces, transformarea meselor în experiențe de sine stătătoare. Astfel, îi oferim corpului hrana de care are nevoie, pentru a potoli senzația de foame, și ne oprim când ne-am săturat. Putem evita astfel să mâncăm pentru a reduce la tăcere emoțiile inconfortabile.
2. Hrănirea cu blândețe conferă putere și încredere (este empowering). Odată ce principiile hrănirii cu blândețe sunt respectate, membrii familiei capătă putere și încredere. Pe de o parte, părinții simt că pot avea încredere în propriile abilități de parenting, respectiv înțeleg foarte bine ce reprezintă o alimentație normală, sănătoasă. Pe de altă parte, copiii capătă încredere să dea ascultare semnalelor corpului și să își autoregleze aportul de hrană, în loc să se bazeze pe instrucțiunile părinților sau pe mesajele societății.
3. Hrănirea cu blândețe se bazează pe respect. Când părinții înțeleg efectele și rolurile fiziologice și psihologice ale hrănirii, pot să le arate cu adevărat respect copiilor. Hrănirea forțată, recompensarea, pedepsirea sau restrângerea aportului alimentar sunt practici pe care părinții le folosesc când vine vorba despre alimentația copiilor. Însă, astfel, părinții îi tratează fără respect pe copii. Odată ce-și formează convingeri avizate despre hrănirea cu blândețe, părinții vor putea să le arate copiilor respectul pe care îl merită, ceea ce îi va învăța pe aceștia din urmă să își respecte propriul corp și vor lucra astfel la stima lor de sine.
4. Hrănirea cu blândețe e autoritativă. Sarah Ockwell-Smith vorbește în cartea „Poftă bună. Soluții practice pentru mesele copiilor și pentru cele mai frecvente probleme alimentare“ despre două categorii de părinți. Prima, cea a părinților autoritari, care țin morțiș să controleze ce și cât mănâncă cei mici, care încurajează și recompensează practica „mănâncă tot din farfurie“ și nu respectă gusturile personale ale copiilor, dacă le consideră „nesănătoase“. A doua, cea a părinților permisivi, care le conferă controlul exclusiv copiilor, fără să încerce să regleze niciun aspect al hrănirii acestora, mai ales când vine vorba despre alegerea alimentelor, modul în care se desfășoară hrănirea (cei mici pot face alte activități – să se uite la TV – în timp ce mănâncă) și cantitatea de gustări consumată. Pe lângă aceste două categorii, mai sunt și părinții autoritativi, fermi, care reușesc să mențină echilibrul între prea mult și prea puțin control. Ei sunt bine informați și înțeleg atât fiziologia, cât și psihologia mâncatului, își respectă copiii și caută să le confere încredere și forță, preluând mare parte din controlul asupra chestiunilor care necesită maturitate, cum ar fi alegerea și pregătirea alimentelor. Potrivit autoarei, hrănirea cu blândețe este în deplin acord cu stilul de parenting autoritativ.

Într-o lume plină de presiuni și în care pare că nu mai avem suficient timp să ne bucurăm de mâncare, hrănirea cu blândețe devine tot mai relevantă ca o abordare care încurajează conexiunea conștientă cu mâncarea și respectul față de corpul nostru.

Hrănirea cu blândețe nu se bazează doar pe ceea ce consumăm, ci se referă și la modul în care ne raportăm la actul de a mânca și cum ne percepem pe noi înșine în tot acest proces. Iar obiceiurile sănătoase se formează încă din copilărie.

Hrănirea cu blândețe este un etos, un mod de viață, și presupune schimbări nu doar ale felului în care ne hrănim copiii, ci și ale modului în care ne raportăm noi înșine la hrană. Hrănirea cu blândețe este un răspuns la multe dintre tulburările alimentare.

Hrănirea cu blândețe încurajează o atenție sporită la semnalele corpului. În loc să urmăm, noi și copiii noștri, un program alimentar, e indicat să ne concentrăm pe senzațiile de foame, îndestulare și sațietate. Renunțăm la etichete („alimente bune“, „alimente rele“) și ne bucurăm cu adevărat de mâncare (fără distracții, fără conversații apăsătoare).

Hrănirea cu blândețe poate contribui la menținerea unei greutăți sănătoase, la îmbunătățirea stimei de sine, prin adoptarea unei atitudini mai blânde față de mâncare și corp, și la o conectare mai profundă cu nevoile reale ale corpului, devenind astfel mai conștienți de motivele din spatele alegerilor alimentare.

Renunțând la regulile stricte ale alimentației, hrănirea cu blândețe poate reduce stresul asociat cu planificarea și consumul alimentelor.

Relația adulților cu mâncarea și trucuri pentru hrănirea cu blândețe

Persoanele care suferă de tulburări alimentare pot dezvolta o relație disfuncțională cu alimentele, percepându-le fie ca pe o sursă de anxietate, fie ca pe o modalitate de control asupra vieții lor. Consumul excesiv sau restricționarea alimentară severă pot deveni mecanisme prin care încearcă să facă față emoțiilor dificile sau să atingă anumite standarde de frumusețe.

Multe dintre convingerile noastre despre mâncare s‑au format în copilărie. Hrănirea și alimentele sunt strâns legate de amintirile noastre din copilărie, atât de cele bune, cât și de cele rele. Tulburările alimentare își au, de obicei, originea în comportamentele alimentare din anii copilăriei.

Felul în care se hrănesc adulții și percepția pe care o au despre corpurile lor se transmit, conștient sau nu, copiilor. Prin urmare, părinții ajung să influențeze atât felul în care se hrănesc copii, cât și modul în care percep greutatea corporală.

Dacă scopul nostru este să ne ajutăm copiii să adopte etosul hrănirii cu blândețe (mindful, autoritativ, care conferă putere și încredere și se bazează pe respect), atunci trebuie să urmăm noi înșine regulile specifice acestuia.

Iată câteva trucuri pentru hrănirea cu blândețe a adulților, pe care Sarah Ockwell-Smith le menționează în cartea „Poftă bună. Soluții practice pentru mesele copiilor și pentru cele mai frecvente probleme alimentare“:

• Fii conștient – întreabă-te de ce mănânci și ascultă semnalele corpului.
• Nu eticheta mâncarea – „bună“, „proastă“, „sănătoasă“, „nesănătoasă“, mâncarea e doar mâncare, nu are personalitate.
• Nu atașa emoții hranei – conștientizează impulsurile care te îndeamnă să mănânci (stresul, supărarea, tristețea, plictiseala) și găsește modalități de a face față acestor emoții care să nu implice hrana.
• Reevaluează regulile sociale – nu există „mâncăruri pentru micul‑­dejun“ sau „alimente potrivite pentru cină“, uită de orele fixe de masă, nu mânca doar pentru că e un gest acceptabil social.
• Nu ține niciun regim de slăbit – Nu-ți reduce porțiile dacă îți e foame și nu limita anumite grupe alimentare, mai ales dacă sunt mâncăruri care îți plac cu adevărat.
• Nu folosi mâncarea ca recompensă – dacă ai avut o zi bună sau un succes și vrei să sărbătorești, nu trebuie să o faci cu mâncare, poți găsi alte căi de a sărbători care nu implică hrana.
• Împrietenește-te cu corpul tău.
• Recunoaște patternurile și rupe cercurile vicioase – identifică obiceiurile alimentare dezordonate dobândite în copilărie și încearcă să înțelegi de ce te porți așa cum o faci în preajma hranei, pentru a schimba comportamentele nesănătoase.
• Evită să te judeci în funcție de ce mănâncă copiii tăi – capacitatea de a-ți crește copiii nu ar trebui să se măsoare în funcție de cum și cât mănâncă ei.

Influența părinților asupra obiceiurilor alimentare ale copiilor

În momentul în care părinții vor înțelege care este relația lor cu mâncarea, vor putea să îi ajute pe copii să capete obiceiuri de hrănire cu blândețe. Însă, înainte de a transmite mai departe comportamentele alimentare sănătoase, adulții trebuie să lucreze cu ei înșiși pentru a rupe cercul vicios al obiceiurilor specifice alimentației dezordonate moștenite.

Părinții influențează preferințele și comportamentele alimentare în curs de dezvoltare ale copiilor prin faptul că le oferă anumite tipuri de alimente, în defavoarea altora, și prin faptul că acționează ca modele de comportament alimentar.

Hrănirea cu blândețe a copiilor înseamnă, printre altele, a nu folosi mâncarea ca recompensă pentru „cumințenie“ sau ca pe o formă de distracție, pentru a‑l menține pe copil calm sau liniștit. Și mai înseamnă a nu pune etichete hranei ca fiind „bună“ sau „proastă“ și a fi conștient de felul în care propriile convingeri legate de alimentație îi pot influența pe copii. 

O înțelegere sănătoasă a corpului și a alimentației îi ajută pe copii să-și formeze comportamente alimentare echilibrate.

Află mai multe despre principiile hrănirii cu blândețe și influența părinților asupra comportamentului alimentar al celor mici din cartea  „Poftă bună. Soluții practice pentru mesele copiilor și pentru cele mai frecvente probleme alimentare“ și lasă-ne în comentarii trucurile tale pentru hrănirea cu blândețe a celor mici.

Sursă foto: Pexels

Resurse:

https://www.psychiatry.org/patients-families/eating-disorders/what-are-eating-disorders

https://www.healthline.com/nutrition/common-eating-disorders#what-they-are

https://my.clevelandclinic.org/health/diseases/22944-pica

https://kidshealth.org/en/parents/pica.html

https://www.samhsa.gov/mental-health/eating-disorders

https://www.webmd.com/mental-health/eating-disorders/what-is-orthorexia

https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/17341215/