Ce fel de cărți i-ar fi de folos unui părinte, dacă ar vrea să încerce să numească emoții, să vorbească despre comportamente, să îi descâlcească celui mic lumea, oamenii și toate sentimentele complicate care ne leagă unii de alții, familiile între ele și pe noi toți, în societate?
Când am deschis colecția ZYX Kids la editura ZYX Books, gândul nostru a fost să încercăm să construim o punte (firească, necesară) între temele de educație emoțională pentru părinți și aceleași teme, preocupări, conversații, traduse în cărți pentru copii. Cu alte cuvinte, ne-am întrebat cum ar putea arăta o conversație deschisă, onestă, științific valabilă și folositoare dacă ar fi purtată cu un copil?
Când am citit prima carte a Martei Prada, răspunsul ne-a devenit destul de limpede: cărțile ei sunt, toate cele publicate până acum, un amestec de poveste tandră, cu ilustrații splendide, fermecătoare, în care sunt întrețesute teme importante, învelite însă într-un limbaj plin de afecțiune, ușor de înțeles și de iubit.
Inima mea e la mami vorbește chiar despre această perioadă, pe care o traversează fiecare mamă și fiecare copil, de teribila furtună de tristețe provocată de o despărțire oricât de scurtă. Autoarea îi găsește chiar un nume tare interesant, mamicită, care sună un pic a răceală, un pic a mustrare, un pic a glumă.

Povestea pe care Marta Prada o construiește în jurul acestei afecțiuni imaginare are un efect cathartic, liniștitor, poetic, oferă soluții ingenioase părinților și e numai bună de recitit seara, în perioadele de foc, de început de grădiniță, înainte de plecări în tabere etc. Cu ce se hrănește o inimă, așadar? O spune tot autoarea, într-un interviu: “Copiii au nevoie de foarte puțin ca să fie copii, chiar dacă uneori credem altceva. Și lucrurile de care au nevoie sunt foarte simple. Se pot rezuma așa: prezență, dragoste, umor.”

Întorcându-ne la punțile despre care vorbeam la început, dacă ar fi să căutăm o denumire serioasă, științifică, pentru mamicită, ea ar fi, probabil, anxietate de separare. Iată ce spune Laura Markham în cartea Părinți liniștiți, copii fericiți despre ce putem face să prevenim o prea apăsată teamă de separare a copilului: “De aceea, toți părinții trebuie să se reconecteze în mod repetat cu copiii, pur și simplu pentru a recupera distanța impusă de separările și preocupările firești ale vieții de zi cu zi. Creșterea eficientă a copiilor este aproape imposibilă până ce nu restabilești conectarea pozitivă și, de aceea, ar trebui privită ca întreținere preventivă, înainte de apariția unei probleme. În mod normal, părinții sunt o ancoră sau o busolă de referință pentru copiii care se orientează în funcție de ei. Când nu sunt lângă noi, au nevoie de un substitut, astfel încât se orientează în funcție de educatori, antrenori, aparate electronice sau prieteni. Când readuci copilul, fizic, în orbita părintească, readu-l și emoțional.”
Cu alte cuvinte, copilul va fi mereu pe orbita părintelui, cu mai scurte sau mai îndelungate distanțe, așadar atât nevoia de apropiere, cât și cea de autonomie trebuie normalizate, înțelese și acceptate, pentru un mediu emoțional sănătos. Toate acestea sunt lucruri esențial de înțeles, mai ales pentru o generație de părinți ca a noastră, care a crescut, cum o spune și Marta Prada, “invalidând și ținând sub preș emoțiile: frica, furia, tristețea… Dar noi, oamenii, nu suntem doar cunoaștere sau comportamente… tot ce simțim ne mișcă. A învăța să recunoști emoțiile ne îngăduie să avem relații mai bune, mai sănătoase și ne ajută să ducem o viață mai plină, mai fericită.”
Aș mai face o notă importantă înainte de final. Cartea Părinți liniștiți, copii fericiți e însoțită și de Caietul de lucru cu tine. Veți găsi aici un veritabil abecedar al emoțiilor și multe activități care vă invită să numiți emoțiile, să le inventariați și să le descrieți, înainte de a le lăsa să lucreze în favoarea voastră sau spre sănătatea voastră emoțională. Toate aceste cărți, împreună sau separat, pot fi resurse extrem de valoroase în momente de cumpănă familială, dar și în momentele de echilibru și de bine.