Informații incomplete, sfaturi contradictorii, multă nesiguranță și o lipsă reală de sprijin. De multe ori, aceasta este realitatea alăptării în România, căreia tinerele mame trebuie să-i facă față în spitale, în cabinete, în discuțiile cu alte mame sau cu familia. În țara noastră, rata alăptării exclusive este de 12,6%, printre cele mai mici din Europa, iar datele analizate în dinamică indică o scădere a ratei alăptării exclusive în ultimii ani. În acest timp, în Europa, rata medie este de 25%, iar la nivel mondial creşte până la 41%.

Pornind de la experiența clinică și observațiile din „Ghidul de alăptare al doctorului Jack Newman” – unul dintre cei mai respectați specialiști în lactație, la nivel mondial –, acest articol îți prezintă mituri despre alăptare și demontarea lor. Multe dintre ele par să prezinte informații de bun-simț, dar în realitate sabotează relația dintre mamă și copil și contribuie la rata ridicată de înțărcare timpurie.

Ce știm despre alăptare

Mit: Personalul medical știe mai mult despre alăptare decât știu alte persoane.

Realitate: Faptul că majoritatea medicilor, asistentelor și moașelor declară că susțin alăptarea este important – dar insuficient. Puțini au o formare reală în lactație, iar majoritatea nu pot evalua corect atașarea, nu știu să recunoască semnele transferului de lapte și nu oferă sprijin practic. Susținerea teoretică nu echivalează cu sprijinul real.

Mit: În primele zile, mama nu produce suficient lapte pentru a satisface nevoile copilului.

Realitate: Laptele există. Problema este că, adesea, copilul nu îl primește. Atașarea greșită, evaluarea superficială a suptului și presupunerea că ,,totul merge bine” duc la completări premature și pierderea încrederii în corpul mamei.

Mit: Un copil care are icter are nevoie de lapte praf și nu ar trebui alăptat.

Realitate: Icterul neonatal este frecvent și, în cazul copiilor alăptați, apare adesea din cauza unei alimentații insuficiente – nu din cauza laptelui matern. Soluția nu este înlocuirea acestuia, ci sprijinirea atașării eficiente. Alăptarea ajută la eliminarea bilirubinei, nu îi crește nivelul.

Mituri periculoase

Mit: Nou-născuții prematuri nu pot fi alăptați exclusiv.

Realitate: Chiar și cei foarte prematuri pot primi laptele matern prin metode alternative, până când învață să sugă – și asta se întâmplă mai repede decât cred mulți. Cu sprijin adecvat, mamele pot produce laptele necesar și pot trece la alăptare exclusivă.

Mit: Alăptarea este obositoare, mai ales pentru copiii prematuri.

Realitate: De fapt, cercetările arată contrariul: alăptarea este mai puțin stresantă și mai puțin obositoare decât hrănirea cu biberonul pentru copiii prematuri. Este mai ușor de reglat, mai naturală și mai blândă.

Mit: Multe femei nu pot produce suficient lapte.

Realitate: Acesta este un mit periculos. Majoritatea mamelor pot produce suficient lapte, dacă primesc sprijin real, ajutor practic și sunt lăsate să aibă încredere în corpul lor. Ceea ce pare insuficient este, adesea, rezultatul unor sfaturi nesănătoase și al lipsei de ajutor.

Mit: Dacă mama nu produce suficient lapte, e mai bine să ofere bebelușului direct lapte praf.

Realitate: De ce ar fi mai bună lipsa totală a laptelui matern decât o cantitate parțială? Chiar și puțin lapte matern este valoros. Mamele care au nevoie de completare trebuie susținute să continue alăptarea, nu să o oprească.

Ce este normal în alăptare

Mit: Este normal ca alăptarea să doară, cel puțin la început.

Realitate: Durerea în alăptare poate fi frecventă, dar nu este normală. De cele mai multe ori, poate fi prevenită și tratată. Cu o atașare corectă și sprijin din primele ore, majoritatea mamelor pot alăpta fără durere.

Mit: Plânsul excesiv al copilului alăptat este cauzat de dieta mamei.

Realitate: Deși unele proteine din dieta mamei pot trece în lapte, acest lucru este de fapt benefic – îl ajută pe copil să se adapteze și să dezvolte toleranță. În majoritatea cazurilor, plânsul nu este legat de ce a mâncat mama, ci de alți factori, inclusiv atașare incorectă și alimentație insuficientă.

Mit: Copilul nu se atașază pentru că mama are mameloane plate sau ombilicate.

Realitate: Adevăratele mameloane ombilicate sunt rare. Ceea ce pare „plat” este, de obicei, normal și poate funcționa perfect în alăptare. Copilul nu are nevoie să prindă mamelonul, ci să prindă o porțiune mare din areolă – iar majoritatea cazurilor care implică dificultăți vin din poziționare și atașare, nu din forma sânului.

Ascută-ți corpul

Mit: Protecțiile de sân ajută copilul să se atașeze.

Realitate: De fapt, protecțiile de silicon înrăutățesc situația adesea. Atașarea corectă nu are loc, transferul de lapte este slab, iar lactația mamei scade. Bebelușii care sug cu protecții mai mult de câteva zile sunt mai greu de readus la alăptare fără protecții.

Mit: Odată ce ai întrerupt alăptarea, nu mai poți reveni asupra ei.

Realitate: Este posibil să revii. Chiar și după luni de întrerupere, multe mame revin la alăptare – cu răbdare, sprijin și încredere. Cu cât copilul e pus mai devreme la sân și mama este ajutată să relacteze, cu atât succesul este mai probabil.

Mit: Copiii hrăniți cu formulă dorm mai bine decât cei alăptați

Realitate: Această idee este des repetată, dar neconfirmată științific. Unii copii hrăniți cu formulă par să doarmă mai mult, dar asta nu înseamnă că somnul lor e de mai bună calitate sau că este mai sănătos. Alăptarea oferă copilului nu doar nutriție, ci și reglare emoțională, reglarea temperaturii corporale, a respirației și protecție imunologică.

Mesajul doctorului Jack Newman este: Ai încredere în corpul tău și caută sprijinul potrivit! Alăptarea nu este un instinct, ci un proces care se învață, atât pentru mamă, cât și pentru copil. Iar, în acest proces, sprijinul real face diferența. Informațiile greșite, sfaturile grăbite și lipsa de empatie pot transforma o experiență firească într-un chin. Dar cu sprijin, încredere și răbdare, corpul tău știe ce are de făcut.

Despre dr. Jack Newman

Dr. Jack Newman este fondatorul și primul pediatru al Centrului Internațional de Alăptare. A ajutat mame și bebeluși cu alăptarea timp de peste 38 de ani. Dr. Newman a absolvit Facultatea de Medicină a Universității din Toronto în 1970 și a făcut un stagiu la Spitalul General din Vancouver. Apoi, s-a specializat în pediatrie la Quebec și la Spitalul de Pediatrie din Toronto între 1977 și 1981. În 1981, dr. Newman a devenit membru al Societății Regale de Pediatrie din Canada, ca și al Academiei Americane de Pediatrie. Dr. Newman a fost pediatru la Departamentul de Primiri Urgențe al Spitalului de Pediatrie între 1983 și 1992 și a și condus acest departament. În perioada în care a fost medic la acest spital, a înființat Inițiativa Spital Prieten cu Copilul, în cadrul căreia a evaluat spitale din Gabon, Coasta de Fildeș și Canada. În 2013, dr. Newman a primit Medalia Jubiliară a Reginei pentru servicii aduse comunității.